Agenția Națională a Funcționarilor Publici a organizat marți 21 decembrie 2021, cea de-a XIII-a ediție a Competiției celor mai bune practici din administrația publică din România, eveniment la care a participat Poliția Locală Sector 2, nominalizată pentru premiere la Secțiunea ”Digitalizarea de la planificare la implementare”.
Instituțiile şi autoritățile publice de la toate nivelurile administrației publice au fost invitate să-şi înscrie, în perioada 23 iulie – 17 septembrie 2021, inițiativele inovative şi eficiente care corespund celor 3 piloni tematici propuși în acest an, şi anume:Pilon 1: Digitalizarea - soluții integrate pentru o administrație inteligentă;
Pilon 2: Administrație verde – calea spre o societate durabilă;
Pilon 3: Contribuții la asigurarea sănătății comunității sau a angajaților.
Demersul realizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru cunoașterea și recunoașterea performanței la nivelul administrației publice românești, de promovare a profesioniștilor din sistemul public, a adus Poliției Locale Sector 2, Locul III, la aceasta competiție de bune practici.
Nominalizările pot fi vizualizate la următoarea adresă de link:
https://www.administratie.ro/anfp-premiaza-performanta-in-sistemul-public-in-cadrul-competitiei-de-bune-practici-inovatie-si-calitate-in-sectorul-public/