Ultimele 24 de ore au necesitat intervenția polițiștilor locali din cadrul Direcției Ordine Publică, în zona străzilor Zambilelor și Țepeș Vodă, pentru înlăturarea a doi copaci căzuți pe domeniul public. Agenții, care au ajuns operativ la fața locului, au executat măsuri de fluidizare a traficului rutier și au asigurat protecția lucrătorilor Administrației Domeniului Public Sector 2, până la eliberarea totală a carosabilului și trotuarelor.

