Primăria Sectorului 2 a demarat, începând din 22 iunie, procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar, în baza dispozițiilor de ridicare întocmite de către polițiștii locali ai Sectorului 2.
Se vor desfășura activități de ridicare, transport, depozitarea și eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe treceri de pietoni, în stații STB și pe trotuarele din proximitatea școlilor. Activitățile se vor desfășura în condiții siguranță pentru ca vehiculele ridicate să nu fie deteriorate.
Vă precizăm că:
- Perioada maximă de depozitare în spaţiul special amenajat din Aleea Bistricioara este de 6 (şase) luni;
- Restituirea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia sau persoanei mandatate, după încheierea procesului verbal de constatare și sancţionare a contravenţiei și achitarea taxelor de ridicare, transport și depozitare;
- Restituirea se face în baza certificatului de înmatriculare, în original, sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului și actul de identitate al solicitantului;
- Programul de ridicare și restituire a vehiculelor depozitate se va asigura continuu pe durata a 24 de ore.
De la demararea procedurii am acționat în zonele Șos. Pantelimon, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, pentru staționare pe treceri de pietoni, obstrucționare vizibilitate și pericolul iminent al participantului la trafic (pieton, conducător auto).
Pentru informații legate de auto apelați dispeceratul Poliției Locale Sector 2 la următoarele numere de telefon: 021.25.25.103, 0753.317.168, 0800 800 772 sau 021 9941.
![]() |
![]() |

