Campanie de sterilizare gratuită

Poliția Locală Sector 2 vine în sprijinul deținătorilor de animale de companie, fără pedigree, (câini și pisici) care doresc sterilizarea acestora și le asigură acest serviciu gratuit, împreună cu Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.

Persoanele interesate sunt invitate să sune pentru programare la ASPA, la numărul de telefon: 0743.204.942 de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00.

Prin această acțiune se asigură pentru animalele de companie:
- Microciparea și înregistrarea în RECS a câinilor,
- Sterilizarea câinilor, 
- Sterilizarea pisicilor cu și fără deținător.

Specialiștii în domeniu fac precizarea că sunt patru motive pentru care este necesară sterilizarea și anume:
- Animalul va fi sănătos prin reducerea riscului de apariție a tumorilor și infecțiilor interne,
- Previne abandonul. Prin sterilizare se previne înmulțirea necontrolată a animalelor și abandonul acestora,
- Este obligatorie prin lege,
- Se previne amendarea contravențională a deținătorilor de animale comune cu amenzi cuprinse între 5000 – 10000 lei pentru nesterilizare și cu 2000 – 5000 lei în cazul nemicrocipării.